Cum știi că alegi cariera potrivită? O poveste sinceră între Medicină, Jurnalism și pasiuni neașteptate.

Dacă m-ai întreba acum: „Cum știi că alegi cariera potrivită?”, n-aș putea să îți răspund cu o formulă magică. Știu doar că drumul meu a fost orice, numai liniar nu. Și poate tocmai asta e frumusețea: să înțelegi că uneori alegerea nu e despre a bifa corect o casetă, ci despre a te descoperi pe tine în proces.

Medicina – începutul unui vis și al unui sacrificiu

La 18 ani am intrat la Universitatea de Medicină si Farmacie Carol Davila din București. Pentru mine, era mai mult decât o facultate – era un fel de promisiune că o să repar ceva în mine și în lume. După ce mi-am pierdut părinții, ideea de a fi „cel care salvează” devenise un fel de misiune personală.

Am rezistat patru ani. Patru ani în care am învățat cât de complex e corpul uman, dar și cât de dificil poate să fie să reziști tu însuți în ritmul acela. Am dat piept cu oboseala, cu întrebarea „o să îmi petrec toată viața 8 ore pe zi într-un spital?” și cu sentimentul că, deși iubesc oamenii și poveștile lor, nu mă regăsesc complet în halatul alb.

Îmi amintesc prima dată când am intrat într-o sală de disecție. Emoția era imensă, dar după câteva ore de stat acolo, m-a lovit o întrebare: o să pot face asta o viață întreagă? Nu era doar despre partea tehnică, ci despre încărcătura emoțională. Medicina nu înseamnă doar să știi teorii, ci să porți pe umeri fragilitatea și speranțele altor oameni – zi de zi.

Adevărata ruptură a venit în anul trei, în timpul unor conferințe și workshopuri medicale la care eram înscrisă ca voluntar pentru a realiza fotgrafii si videoclipuri. Am început să explorez marketingul și domeniu vizual, iar în loc să simt satisfacția de a pune un diagnostic, am descoperit că ceea ce mă atrăgea cel mai mult era altceva: poveștile pacienților, dar și modul meu unic de a surpinde cadre prin lentila camerei foto. Nu mecanismele de acțiune ale medicamentelor, ci felul în care oamenii se deschideau, felul în care cuvintele lor ascundeau traume, speranțe, frici, mi-a dat motivația de a continua încă un an acea facultate. Atunci mi-am dat seama că inima mea nu bătea pentru știință pură, ci pentru umanitate. Pentru cuvânt. Pentru poveste.

În anul 4, chiar dacă m-a durut enorm, am înțeles că Medicina nu era locul unde îmi voi putea construi 100% viața. O respect și o voi respecta mereu, dar pentru mine, până la 22 de ani, a fost un drum al sacrificiului de sine, nu al împliniri profesioanle. Cel mai probabil, dând timpul în urmă, acum îmi dau seama că nu am ajuns în punctul în care să ofer altora din knowledge-ul meu, iar astfel, am amânat momentul succesului.

Dar povestea nu se oprește aici, e doar începutul unui drum de autodescoperire care mă va modela într-o nouă versiune: mai câștigată profesional și emoțional. 

Stai până la final să vezi plot-twistul sitației. 

Jurnalismul – întoarcerea la pasiunea pentru povești

Încă din liceu îmi plăcea să scriu eseuri, articole, chiar și jurnale personale. Pentru mine, scrisul era un spațiu de sinceritate absolută, un loc unde puteam să dau formă gândurilor și emoțiilor mele. În timpul facultății de Medicină, am uitat aproape complet de asta – nu mai aveam timp nici măcar să deschid un caiet în care să scriu două pagini.

După ce am renunțat la Medicină, m-am înscris la Jurnalism. A fost ca o gură de aer proaspăt. Dintr-o dată, ceea ce scriam și ceea ce întrebam nu era doar pentru mine, ci putea ajunge la alții.

Am descoperit că jurnalismul înseamnă curajul de a căuta adevărul chiar dacă doare, dar și libertatea de a pune pe hârtie (sau pe ecran) experiențele care contează. Pentru mine, a fost mai mult decât o schimbare de facultate – a fost o confirmare că vocea mea are un loc.

Nu doar despre știri sau reportaje seci. E despre a căuta adevărul, chiar și atunci când e incomod. E despre a asculta oamenii și a le oferi voce. E despre curajul de a spune povești care contează.

Dacă Medicina îmi cerea să înțeleg corpul, Jurnalismul îmi cerea să înțeleg sufletul. Întrebările mele nu mai erau „ce diagnostic are acest pacient?”, ci „ce a trăit acest om și ce pot învăța alții din experiența lui?”.

Și aici am realizat ceva profund: ceea ce îmi lipsea prima facultate aleasă, găseam aici – contactul cu poveștile reale, libertatea de a pune întrebări, puterea de a da mai departe ceva ce poate schimba perspectiva altora.

Sigur, nu a fost doar roz. Jurnalismul venea și cu frici noi: instabilitatea carierei, lipsa siguranței financiare, întrebările celor din jur. Dar, spre deosebire de Medicină, nu simțeam că mă pierd pe mine. Din contră, simțeam că mă regăsesc.

Dacă la Medicină mă uitam în atlase ca să înțeleg corpul uman, la Jurnalism mă uitam la oameni ca să înțeleg viața.

Și asta, pentru mine, a înclinat balanța.

Primii pași în freelancing

Prima dată când am făcut un proiect a fost pentru o clinică dentară. Am lucrat barter – eu le făceam fotografii și videoclipuri pentru Instagram, iar ei îmi ofereau servicii în schimb. Poate părea ceva mic, dar pentru mine a fost un moment uriaș: pasiunea mea pentru vizual începea să capete valoare reală.

Mi-am dat seama că pot să fac din asta mai mult decât un hobby. Am învățat singur(ă) să editez, să gândesc conținut pentru branduri, să creez povești vizuale care să prindă atenția oamenilor. Și, deși eram încă la început, simțeam un lucru important: când munceam la un proiect foto-video, timpul zbura. Nu simțeam oboseală, ci entuziasm. 

Câteva săptămâni m-ai târziu, am ajuns la una din cele mai mari case de producție muzicale din Bucuresști. Am fost contactată pentru a realiza un clip de promovare tip testimonial pentru a artistă care urma să lanseze un clip muzical la o piasă. 

Testimonialul filmat de mine a apărut pe un ecran de cinema, iar entuziasmul meeu era la cote maxime. 

O altă formă de storytelling

Foto și video-ul mi-au arătat că există mai multe limbaje prin care poți să spui povești. Jurnalismul îmi dădea cuvintele, dar camera îmi dădea culorile, expresiile, gesturile. Împreună, formau un tablou complet.

De aici a apărut și ideea că aș putea construi, într-o zi, o agenție de social media marketing. Să îmbin scrisul, vizualul și strategia. Să transform creativitatea în impact real.

Agenția de social media marketing – visul de a transforma pasiunea în carieră

După primele proiecte foto-video și colaborarea barter cu clinica dentară, am început să îmi dau seama că ceea ce făceam din plăcere putea deveni o carieră reală.

Îmi plăcea procesul întreg:

• să fac fotografii și videoclipuri,

• să le editez,

• să scriu textele potrivite pentru postări,

• să gândesc cum să prind atenția oamenilor în câteva secunde pe Instagram sau TikTok.

La început părea doar joacă, dar încet-încet am realizat că, de fapt, asta înseamnă marketing digital. Și că există oameni și branduri care chiar au nevoie de cineva ca mine, care să le spună povestea într-un mod atractiv.

De ce o agenție?

Pentru că am simțit că nu e doar despre mine și ce pot face singur(ă). E despre cum pot crea o echipă, un spațiu unde creativitatea, strategia și disciplina se întâlnesc. O agenție de social media marketing ar fi modul prin care aș putea să îmbin tot ce iubesc:

• fotografia,

• video-ul,

• copywriting-ul,

• strategia de comunicare.

• 
  

Și mai ales, ar fi modul prin care aș putea să îi ajut pe alții să crească – fie că vorbim de clinici, mici business-uri sau branduri personale.

Lecția de aici

Pentru mine, ideea agenției a fost confirmarea că pasiunile pot deveni cariere.

Dar nu oricum – ci prin muncă, consecvență și curajul de a-ți oferi valoare.

Nu a fost (încă) un drum complet parcurs, dar simplul fapt că am putut să gândesc asta ca pe o opțiune reală mi-a schimbat modul în care mă văd. Nu mai sunt doar „cel/cea care scrie” sau „cel/cea care face poze”. Sunt cineva care poate construi proiecte cu impact.

Imobiliarele & specialist marketing – lecția pragmatică

La un moment dat, am simțit nevoia să încerc ceva complet diferit de scris, jurnalism sau foto-video. Poate pentru că simțeam presiunea de a avea o direcție „serioasă”, stabilă financiar, care să-mi aducă siguranță. Așa am ajuns să cochetez cu imobiliarele, dar am fost și angajată la o clinică de psihiatrie pe postul de Specialist Marketing.

La prima vedere, părea 2 domenii care îți oferă exact ceea ce lipsește atunci când ești creativ: structură, bani, recunoaștere imediată. În imobiliare,am învățat rapid că aici jocul nu e doar despre apartamente, metri pătrați și acte, ci despre oameni. Despre cum negociezi, cum citești emoțiile lor, cum găsești echilibrul între ce își doresc și ce își permit.

Și, recunosc, a fost fascinant. Am simțit că îmi dezvolt skill-uri noi: să fiu mai sigur(ă) pe mine, să comunic clar, să observ detalii pe care altfel le-aș fi ignorat.

Dar, în același timp, undeva în interior, lipsea ceva. Îmi dădeam seama că, deși eram capabil(ă) să fac asta, nu era ceva ce îmi hrănea sufletul. Era o meserie în care mintea mea putea funcționa bine, dar inima nu bătea la fel de tare ca atunci când scriam un articol sau editam un video.

Ce am învățat din imobiliare

Experiența asta mi-a arătat că uneori e important să te testezi și în domenii care nu par „ale tale”. Pentru că doar așa afli cu adevărat ce ți se potrivește și ce nu.

Imobiliarele mi-au dat lecția pragmatismului:

• că pasiunea e importantă, dar și siguranța contează,

• că pot învăța rapid lucruri noi, chiar și într-un domeniu complet diferit,

• dar și că nu orice succes merită să fie urmat dacă nu te regăsești în el.

✨ Dacă jurnalismul și foto-video-ul erau ca un joc de culori și emoții, imobiliarele erau ca un plan în alb-negru: ordonat, eficient, dar fără vibrația care să mă facă să spun „da, asta e!”.

Nu am reușit din păcate să scalez agenția de social media marketing la un nivel satisfăcător financiar, așa că la un moment dat am fost nevoită să ma angajez. La clinica de psihiatrie mă ocupam de promovare online si realizam videoclipuri, dar ceva în mine simțea că poate și își dorește mai mult de atât. 

Pe de o parte, îmi plăcea că pot pune în valoare prin conținut vizual munca unor oameni care chiar schimbau vieți. Simțeam că ceea ce fac are un rost – că nu era doar marketing „gol”, ci promovarea unui domeniu sensibil și important. Pe de altă parte, în fiecare zi, când ieșeam pe poarta clinicii, rămânea cu mine o întrebare: „E asta tot ce vreau să fac? E asta tot ce pot să fiu?”

Pentru că adevărul era că, dincolo de siguranța unui salariu, tânjeam după ceva mai mult: după libertatea de a crea pe termen lung, după posibilitatea de a construi un proiect al meu, după curajul de a transforma din nou pasiunea în drum. Și totuși, ajungând în acest punct al vieții, după nenumerate reorintări în carieră, începuse să-mi lipsească medicina și gândul că eu puteam fi cea care aducea un aport real în viața pacienților, nu doar omul din spatele medicilor, care îi ajută să atragă pacienți la clinică prin materiale de promovare. 

Ce îmi doresc acum cu adevărat ?

La 25 de ani, după atâtea experiențe acumulate, îmi doresc să termin Facultatea de Jurnalism, să-mi reiau studiile din anul 4 de la Universitatea de Medicină și să dau drumul la cât mai multe proiecte personale.

Voi scrie în continuare pe blog și îmi voi documenta parcursul - așa că fii pe fază dacă vrei să-mi vezi parcursul. 

Și atunci, cum știi că e cariera potrivită?

Dacă ar fi să trag o linie după toate aceste experiențe – Medicina, Jurnalismul, foto-video, imobiliare, psihiatria – aș spune așa:

• Cariera potrivită e cea care nu te epuizează când o practici ani la rând, ci te hrănește.

• Nu e despre prima alegere, ci despre disponibilitatea ta de a explora și a recunoaște când trebuie să schimbi direcția.

• E despre cum îți folosești darurile naturale (în cazul meu: scrisul, creativitatea vizuală, conectarea cu oamenii).

• Și mai ales: nu e ceva fix. Cariera se transformă odată cu tine.

Dacă acum câțiva ani m-ai fi întrebat ce voi face, ți-aș fi spus sigur: „voi fi medic”. Acum, răspunsul meu e diferit: „voi fi cineva care creează și spune povești, care inspiră tinerii și care construiește proiecte cu sens”.

Adevărul e că nu alegi cariera potrivită o singură dată. O alegi în fiecare zi, prin deciziile mici și prin curajul de a fi sincer cu tine.

Și poate că exact asta e răspunsul: cariera potrivită e cea care te lasă să rămâi tu însuți în timp ce crești.