Trauma de abandon

Copilăria înseamnă necunoscut, mister, joacă şi explorare. E perioada în care creierul absoarbe ca un burete tot din mediul din jur. Liniştea, iubirea şi fericirea sunt fundamente necesare pentru o viață de adult împlinită. Din păcate însă, pe unii dintre noi, viața ne poate surprinde cu evenimente neplăcute ce pot declanşa anumite traume.

Una din traumele cu care se confrunta mulți este cea a abandonului. Aceasta îşi are originea în copilarie când părinții sau îngrijitorii au fost absenți fie fizic sau emoțional din viața pruncului. Se manifestă în viața adultă prin frica de a fii singur, anxietate sau chiar probleme de concentrare.

Ştiu cât de dificil este să trăieşti cu golul interior lăsat în urma plecării pe lumea cealaltă a celor dragi aşa că astăzi îmi permit să vorbesc şi din experiențe personale. Îmi doresc ca şi tu să-ți găseşti alături de mine curajul de a fii vulnerabil, dar şi puterea de a merge mai departe şi a vedea viața în toată splendoarea ei. Şi nu uita că după orice furtună, apare soarele!

Sistemul de valori al unui copil părăsit la o vârsta fragedă, se schimbă radical. Acolo unde nu există suport şi sprijin din partea părinților, va apărea o imagine de sine distorisionată care poate produce o lipsă de încredere în propriile aptitudini. La fel se întâmplă și cu copiii ai căror mentori constant îi compară cu colegii de la şcoală. Când sunt adesea criticați că nu au obținut calificative la fel de bune ca alții, ei învață ca validarea vine din exterior, din reuşite. Cred că doar astfel îşi pot mulțumi părinții şi mai târziu în viață vor prelua acelaşi mecanism în relațiile cu partenerii lor. Vor căuta să demonstreze că sunt demni de iubirea celor din jur și vor trăi cu frica că vor fi părăsiți dacă nu se ridică la standardele partenerului. Ei nu văd iubirea ca pe o forță ce aduce oamenii împreună, ci ca pe un premiu la un comportament adecvat.

Revenind la abandon, acesta poate fi atât fizic, cât şi psihic. Copiii au nevoie nu doar de mângâieri şi atingeri, ci şi de suport emoțional, sfaturi şi sprijin. Cei ce nu cresc într-un mediu sigur, vor dezvolta ulterior fie un stil de ataşament anxios, fie evitant.

Personal, am avut parte de toată iubirea şi suținerea din lume, dar când părinții mei au decedat, m-am simțit liberă şi singură pe lume. Rămăsesem atât de independentă încât nu ştiam să gestionez libertatea. Dar salvarea mea, au fost primii 8 ani de viață trăiți într-un mediu echilibrat.

Am reşit datorită copilăriei mele să gestionez această trauma mai uşor, iar de la 16 la 18 ani tot ce am făcut a fost să mă bucur de relația cu iubitul meu, de ieşirile şi excursiile cu prietenii, de majoratele și petrecerile nelipsite din perioada adolescenței, toate acestea evident în timp ce învățam din zor pentru admiterea la Universitatea de Medicină.

Şi dacă ar fi să conchid într-o notă pozitivă: orice se poate atunci când eşti iubit!